Rezilienta psihologica

 

Reziliența psihologică

Schimbările care necesită a fi făcute și nevoia de adaptare sunt elemente prezente în mod constant în viața oricăruia dintre noi.

A face față cât mai bine momentelor dificile, schimbărilor nedorite sau fulgerătoare, situațiilor încărcate de incertitudine, de vulnerabilitate sau amenințătoare, într-un cuvânt „a face față cât mai bine necazurilor”, “furtunilor” ivite în viața noastră, este de dorit să facă parte din adaptare.

În acest proces al adaptării ne folosim de propriile noastre resurse interne și externe pentru a echilibra impasul în care ne aflăm. Mai mult decât atât reușim să prevenim, să reducem, sau chiar să învingem efectele dăunătoare și consecințele negative.

Această capacitate a unei persoane de a răspunde eficient și adaptativ din punct de vedere emoțional și psihic la o situație dificilă, reprezintă reziliența psihologică.

A începe să conștientizăm că ”nu putem controla ceea ce se întâmplă, dar că putem controla atitudinea pe care o avem față de situația respectivă” (Viktor Frankl) ne ajută să creștem și să manifestăm în viața noastră tocmai această capacitate umană de a ne restabili echilibrul pe care îl aveam înainte de situația dificilă, stresantă sau chiar traumatizantă.

În ce constă reziliența psihologică și care ar fi caracteristicile acesteia:

· Stăpânirea de sine sau perspectiva echilibrată asupra experiențelor de viață, starea de calm, seninătatea exprimată prin a lua lucrurile așa cum sunt, gestionarea eficientă a tendinței către reacții extreme. Practic, stabilirea unui scop de a fi calm, echilibrat emoțional, mai tolerant la schimbări și incertitudine.

· Perseverența sau tenacitatea în fața evenimentelor nedorite, a rămâne implicat, si a da dovadă de autodisciplină, a nu renunța.

· Încrederea în sine și în propriile capacități, a te baza pe propria persoană, a cunoaște atât punctele forte dar și limitele.

· Capacitatea de a da sens sau înțelegerea faptului că efortul individual este valorizat, că există lucruri pentru care merită să trăiești.

· Solitudinea sau singurătatea existențială, înțelegerea faptului că anumite experiențe pot fi înfruntate doar singur, în absența celorlalți.

Așadar putem concluziona că persoanele reziliente fac față mai bine stresului semnificativ, fiind de folos câteva elemente esențiale, cum ar fi:

· capacitatea de a reacționa rapid la stres

 · maturitatea emoțională

· căutarea unor soluții și informații adecvate, din surse credibile

· cultivarea relațiilor de sprijin, mai ales în timp de criză

· conștientizarea propriilor nevoi, acceptarea situației și acțiunea

Ne naștem cu această calitate sau o putem dobândi, învăța?

Cercetări recente au pus în evidență faptul că reziliența crește odată cu înaintarea în vârstă, experiența de viață fiind un factor esențial în acest sens. Șerban Ionescu, cunoscut specialist în reziliență (psihiatru si psiholog, profesor emerit la Universitatea Paris-VIII, editor al lucrării Tratat de Reziliență asistată) susține că reziliența a fost observată la toate vârstele și uneori capacitatea de a fi rezilienți poate fi similară dezvoltării unui fel de ”anticorpi psihologici” ca urmare a confruntării cu ”necazurile”. 

Alți specialiști care au studiat „neajutorarea ȋnvăţată” au observat că oamenii rezilienți aveau tendința de a gândi că episodul dificil este temporar, prin urmare se poate face ceva în acest sens”, formă de gândire care oferă un sentiment de control și de putere.

Seligman, de exemplu recomandă și ”optimismul învățat” ca fiind cel mai bun mod pentru creșterea rezilienței. Aceasta ar consta în a ne cultiva atitudini mai flexibile și mai puțin critice la adresa propriei persoane, mai ales în momentele dificile, de a cultiva sursele de bucurie în viață, care susțin optimismul. 

Foarte importante sunt momentele de umor, când are loc o detașare de sine și ne putem amuza chiar de noi înșine.

O mică doză de autoironie la momentul potrivit reduce stresul și tensiunea interioară, face loc stării de bine, ajută la găsirea unei soluții.

Așadar chiar și în momentele dificile să ne păstrăm zâmbetul, umorul și optimismul!

În concluzie, a face față rezilient dificultăților apărute la un moment dat, poate fi o caracteristică nativă, poate fi învățată și în cele din urmă poate fi chiar o alegere.

 Implică totuși câteva elemente esențiale: curaj, realism, dorința de a găsi cele mai adecvate soluții.

Regăsește bucuria de a trăi în tot ceea ce faci!

 Cristina Ionescu, psiholog clinician & psihoterapeut

Bibliografie: American psychological Association: Road to resilience

Diana Lucia Vasile,Trauma familială şi resurse compensatorii, Ed. SPER, 2011;

Revista de Psihologie Vol. 66 2020 Nr. 1 Studii și Cercetări, Alina Chiracu, Rolul mediator al rezilienței în relația dintre evenimentele critice de viață și starea subiectivă de bine , Bucureşti, ianuarie – martie 2020 Sarah Tomley, Ce ar face Freud in locul tau? Cum ar rezolva cei mai mari psihoterapeuti problemele tale cotidiene? Editura Trei, 2019

 Șerban Ionescu, Tratat de reziliență asistată, Ed.Trei, 2013

https://www.apa.org/helpcenter/road-resilience2 https://sante.lefigaro.fr/actualite/2012/01/13/17052-notre-niveau-resilience-augmente-avec-lage https://revistadepsihologie.ipsihologie.ro/images/revista_de_psihologie/Revista-de-psihologie-1_2020.pd