Psihoterapia -Forma de ajutor în situații-limită

 

Termenul de psihoterapie apărut în jurul anilor 1853, nu se referea strict la o activitate derivată din psihologie, ci avea mai multe conotații cu privire la diverse teme.
În general, ceea ce se intelege prin terapie psihologică este o formă de ajutor în depășirea unor situații-limită, prin intermediul vorbirii si ascultării ce nu are la bază mijloace fizice sau medicale.
Ce este psihoterapia?

Psihoterapia este activitatea bazată pe comunicarea dintre un pacient/client  sau mai mulți  cu un psiholog, unde are loc procesul de înțelegere a nevoilor și stărilor persoanei aflate in suferintă sau dezechilibru psihic și de intervenție îndrumătoare prin ajutorul unor principii, reguli și tehnici validate științific , special menite să readucă echilibrul psiho-emoțional al persoanei in cauză.
Astfel, psihoterapia rămâne activitatea ghidată intelectual de specialiști prin care are loc trecerea persoanei din starea de criză sau dezechilibru și asociată cu nesiguranța specifică in partea de echilibru, înțelegere, conștientizare a bolii acceptare a situației cauzatoare și schimbarea atitudinii.
 
Principii de bază în psihoterapie

1.  Sesizarea persoanei sau anturajului , a stării de disconfort sau criză internă care există  și/sau se accentuează si interferează cu activitățile de zi cu zi ale persoanei în cauză

2.  Conștientizarea condițiilor interne și externe de atitudine și comportament în plan personal sau în cadrul relațiilor de grup ce au legatură cu starea psihică sau cu dezechilibrul trăit.

 3. Analiza/acceptarea condițiilor interne conștientizate și înțelegerea cauzalitătii lor structural-ereditare sau dobândite în contextul relațiilor sociale de bază ale persoanei și ale influențelor de mediu și culturale.

4. Asumarea realitătii cu ajutorul  tehnicile psihoterapeutice a problemelor cu care se  confruntă persoana în cauză.

5. Schimbarea în sensul ameliorării, vindecării sau modificării modului de gândire și funcționare în plan personal și în relațiile cu cei din jur.

 6. Conturarea unei relații de încredere și siguranță cu psihoterapeutul în cazul terapiei individuale, dar și cu grupul în cazul terapiei de grup pentru a obține rezultate satisfăcătoare și de durată.

7. Respectarea eticii profesionale și a cadrului deontologic de către specialist pentru a asigura un nivel științific al actului psihoterapeutic și pentru a se respecta demnitatea umană.

Tipuri de psihoterapie. Școli/curente în psihoterapie

Există sute de tipuri de psihoterapii în lume la ora actuală, mai mult sau mai puţin ştiinţifice, unele dintre ele fiind mai mult metode/tehnici decât terapii în sine, însă cele 3 menționate mai jos rămân principale:

Psihoterapiile cognitiv-comportamentale (TCC/ engl. CBT) constituie un termen umbrelă care se referă la o serie largă de intervenții psihologice validate științific ce au ca mecanism central de acțiune schimbarea cognitivă – schimbarea felului în care gândim și interpretăm evenimentele de viață astfel încât să avem reacții emoționale sănătoase și comportamente adaptative.
Psihoterapia cognitiv-comportamentală își are originea în Statele Unite în lucrările lui Aaron Beck (părintele terapiei cognitive) și Albert Ellis (părintele terapiei rațional-emotive și comportamentale), precum și în abordările terapiilor comportamentale.
Relația terapeutică în CBT este una de colaborare între client și terapeut, fiind stabilite obiective comune; în acest sens, schimbarea nu este ceva care i se întâmplă clientului, ci rezultatul unei munci de echipă susținute.
Pănâ în prezent, intervențiile cognitiv-comportamentale au fost aplicate cu succes pentru o gamă variată de tulburări emoționale și de comportament (ex. depresie, tulburări de anxietate, psihopatologia copilului și adolescentului), fiind cea mai bine susținută empiric dintre abordările psihoterapeutice, standardul de aur în domeniu (David, Cristea, & Hofmann, 2018).

Psihoterapiile psihanalitice au ca origini diverse seturi de ipoteze formulate între anii 1856-1939 de către Sigmund Freud în legătură cu funcționarea psihicului uman.
Psihanaliza este o psihoterapie dinamică, bazată pe conceptul conform căruia orice perturbare a comportamentului și reacției este rezultatul interacțiunii unor forțe intrapsihice aflate în conflict. Totodată pune accent pe demersul pacientului, ajutat de psihoterapeut, de a descoperi procesele inconștiente ce stau la baza personalității sale și a formării proceselor de adaptare. Această descoperire sau iluminare îl va ajuta pe subiect să își modifice stilul perturbat de a reacționa și a se comporta.

Psihoterapia experienţială înglobează mai multe psihoterapii pe care le-a transformat în metode şi tehnici pentru a încuraja clienţii să identifice şi să abordeze problemele ascunse sau subconştiente prin activităţi, cum ar fi jocuri de rol, imagini ghidate etc. şi împreună cu clientul analizează şi restructurează, deblochează şi activează resurse, ajută clientul să–şi regăsească sensul şi propria valoare, să vindece traume, să integreze experienţe. 
Terapia nu are rolul de a transforma clientul, ci de a-i crea situatii experientiale prin care acesta să-și descopere propriile disponibilităti și să le pună în acțiune în scopul dezvoltării propriei persoane.

 Tehnici de intervenție psihoterapeutică

 Aceste tehnici au rolul să aducă pacientul într-o stare de relaxare și în același timp de conștientizare că el poate, chiar dacă este bolnav, și că are speranțe de vindecare dacă el crede și dorește să trăiască în continuare.
Tehnicile cuprind:
- observarea stării de sănătate și a comportamentului fată de evaluator, dar și față de cei din jur.
- dialogul comprehensiv.
- imageria mentală.
- tehnici expresiv-creative.
- metafore terapeutice.
- jocul de rol si jocul terapeutic
- interpretarea viselor.
- asocierea libera.
- povestile terapeutice.
 
Rolul psihoterapiei în ceea ce priveste starea de sănătate raportată ca tratament este unul esențial deoarece psihologul clinician încearcă să îi ofere pacientului suportul psiho-emoțional necesar depășirii situației.
Pe lângă rolul esențial oferit de psiholog, psihoterapia mai oferă și oportunitatea de a se descoperi pacientul pe el însuși, inclusiv afecțiunea de care suferă, având posibilitatea de a primi un raspuns mult mai bun la tratament dacă face și psihoterapie individuală.
Sunt însă și pacienți care nu cred în așa-numita psihoterapie individuală și refuză să vorbească cu un psiholog clinician din diverse motive, însă acest lucru este în defavoarea lui deoarece răspunsul la tratament poate fi unul mai scăzut comparativ cu persoanele care acceptă și psihoterapia pe lângă terapia medicamentoasă.
 
De ce se refuză consultul psihologic ?

Este una dintre întrebările cele mai des puse  de către specialiști, însă răspunsul este că în primul rând este dreptul fiecărei persoane să refuze, iar în al doilea rând intervin factorii emoționali și cei sociali îmbinați cu efectele negative induse de boala în sine ce induce pacientului starea că nimic nu se mai poate face.
Lucru total greșit deoarece a da dreptul unui psiholog să vorbească cu tine este ca și cum ai merge la preot și te-ai spovedi, scăpând de anumite stări sufletești.
De aceea, înainte să refuzați un control psihologic trebuie să vă gândiți ce beneficii vă poate aduce și nu trebuie să vă gândiți că psihologul doar vorbeste și nimic mai mult. Trebuie să știți că el va și ascultă și vă îndrumă către lucruri echilibrate, ajutându-vă să descoperiți boala și să o luați de la zero pentru o  viață normală.
 
Pe scurt, prin psihoterapie se ințelege ceea ce putem numi schimbarea gândirii și obținerea rezultatelor activitătii sale.